Cand colegul de facultate Gabi Poenaru ne-a sugerat ca ar fi interesant sa ne prezentam „viaţa şi cariera inginerească” intr-un volum al promotiei 1965, mi-am zis „why not?” – de ce sa nu fiu optimist si sa cred ca intradevar cineva chiar va citi aceste randuri. Mi-am luat insa precautia de a concepe aceste pagini in stilul unui blog post – e o chestie moderna si mai ales optionala in a fi citita. In principiu insa nu ma voi abate prea tare de la structura sugerata de Gabi. Asa dar:
1. Datele personale
M-am nascut (sau mai degraba am fost nascut, nu stiu de ce verbul a naşte este reflexiv) in orasul Ploiesti, judetul Prahova in A.D 1942 din parintii Dumitru si Maria Dumitrescu. In urbea lui nenea Iancu Caragiale, parintii mei, fara sa faca parte din „protipendada” erau destul de cunoscuti, in special tata, ca secretar sef al Liceului I.L. Caragiale – liceu producator al multor generatii de intelectuali de vaza (nu numai in Ploiesti).
Tatal meu si cu mine la a 25 aniversare a promotiei mele
Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale Ploiesti
Am fost unul din absolventii acestui liceu de prestanta nationala si ma mandresc enorm cu aceasta graduare. Mai multe despre aceata perioda a vietii mele la punctul 3, de mai jos.
2. Starea civilă şi familială (azi)
Sunt casatorit de vreo 40 de ani si intentionez sa raman in aceasta stare civila cat s-o putea de mult, nu de alta dar un divort/o separare, in Canada, ar fi pentru mine finaciarmente devastator (evdent ca exista o totala egaliatate intre sexe aici, dar cand e vorba de divort, femeile sunt mai egale decat barbatii).
Suntem fericitii parinti ai unui „baietel” remarcabil de 38 de ani – motivul esential pentru care traim in aceasta parte a lumii. Dar despre asta mai incolo...
Familia..de ziua mea in 2010
3. Liceul absolvit, remarci legate de acesta, performanţe şcolare (premii, olimpiade ş.a.)
Asta este intradevar un topic care mi-a fost drag totdeauna. Probabil promotia noastra a fost printre fericitele beneficiare ale unei scoli liceale de exceptie, cand marii dascali ai trecutului erau inca in functiune iar noii dascali incercau sa le calce pe urme.
Am urmat clasele reale ale liceului I.L. Caragiale din Ploiesti – asta insemnand in primul rand o serioasa abordare a matematicii si fizicii – materii care mi-au placut totdeauna si care mi-au dat si enorme satisfactii atat in timpul liceului cat si mai tarziu, dupa adminterea in Politehnica. Pe scurt am fost unul din elevii cu rezultate remarcabile nu numai la absolvirea propriu zisa cu note peste 9 a tuturor claselor dar si prin participarea si calificarea pentru etapa pe tara, in fiecare an, la Olimpiadele de Matematica, Fizica (si Limba si Literatura Romana). Au fost ani minunati, cu colegi minunati si profesori remarcabili si iubiti – au fost anii care m-au format profesional si mi-au marcat definitiv viata ca adolescent dar si ca adult. Asa cum o spun cu multa emotie in postul
Cu profesorul (de matematica ) Ion Grigore, in curtea Liceului
Iar numele si personalitatea profesorilor mei de Matematica, Fizica, Chimie si Literatura Romana sunt inca extrem de vii in mintea si sufletul meu, poate mai mult decat ale oricaror altora de mai tarziu – profesori, conducatori de proiecte si chair de doctorat.
4. Opţiunea de a merge la Politehnica din Bucureşti şi performanţe universitare
Alegerea Politehnicii din Bucuresti a fost o optiune absolut naturala – alegerea uneia din facultatile al carui nume incepea cu E mi-a luat insa nitel timp de gandire, informare, etc. Oscilam intre Electronica si Automatica - de care incepuse sa se vorbeasca dar despre care nu prea existau informatii certe: cu ce se manaca, unde si cand se va infiinta. In cele din urma am dat admiterea la Electronica si m-am trezit admis pe listele dela Energetica cu o medie peste 9, dar profund dezamagit ca nu sunt unde am vrut. Asa cum mi-a explicat la momentul respectiv profesorul Buzdugan (pe care taica-meu il cunostea printr-un lant al slabiciunilor) nu am fost „degradat” ci din contra sansele de a ajunge la Automatica mi-au crescut. Intradevar incepand cu anul 3 am fost selectat pentru nou infintata sectie de „Automatica si Calculatoare” pe care am absolvit-o in 1965 cu media generala 9.xx si nota 10 la proiectul de diploma.
Restrospectiv, mi se pare straniu ca dintre disciplinele studiate dealungul anilor, una singura – Calculatoare si programare studiata in anul IV cu profesorul Edmond Nicolau a fost intradevar direct corelata cu profesiunea mea de mai tarziu. Poate si Telecomunicatii si Telemecanica (cu profesorul M. Sarbu) desi aceasta din urma se referea mai degraba la automatizarea la distanta si apropae deloc la retele de calculatoare. As vrea sa fiu bine inteles: aceasta nu este o critica la adresa programei analitice a facultatii de Automatica si Calculatoare ci mai degraba o remarca privind stadiul incipient al tehnologiei de calcul electronic in acea epoca in Romania.
Implicit, amintirile mele sunt legate in special de profesorii care mi-au dat pregatirea de inginer in automatizari, in primul rand. Si i-as aminti aici pe Profesorii Corneliu Penescu, Sergiu Calin, Gr. C. Moisil care mi-au asigurat bazele teoretice ale automaticii, dar si pe cei care mi-au consolidat si extins cunostiintele de matematica, fizica din liceu. Imi amintesc cu multa placere de profesorii Ion Gh. Sabac, Ion Agarbiceanu, Andrei Tugulea. Toti mari profesori si indragiti de toata lumea: nu voi uita cu deosebire tinuta, noi ziceam, tipic britanica a profesorului Agarbiceanu, precum si stilul de predare, convingator dar si plin de umor al academicianul Gr. Moisil
5. Proiectul de diplomă (titlul, obiectul, profesorul îndrumător)
Marturisesc, spre rusinea mea, ca nu-mi amintesc exact titlul proiectului de diploma – stiu doar ca tema se referea la reglarea optimala (extremala) - topic de excelenta al Profesorul Costica Nitu – indrumatorul meu si cu care am colaborat excelent. De altfel colaborarea cu prof. Costica Nitu a continuat si dupa terminarea facultatii; in plus cum diferenta de varsta dintre noi nu era decat de 4 ani am devenit prieteni. Continuarea cercetarii legata de tema proiectului de diploma – reglarea extremala - s-a concretizat pentru mine in publicarea unor articole legate de acelasi subiect in revista Automatica si Electronica (nr.2/1968 si nr.3/1969).
Cred ca anul 1968, a marcat cumva si reorientarea completa a interesului meu profesional dela automatizari spre tehnica de calcul, odata cu obtinerea pozitiei de inginer de calculatoare la Centrul de Cibernetica Economica. De altfel aceasta se poate observa si din titlurile cartilor si articolelor pe care le-am publicat dupa 1968 (cateva titluri sunt mentionate la punctul 10)
6. Repartizarea în producţie şi instalarea ca inginer
Desi am intrat la repartitie (mi se pare asa de straniu/caraghios acest termen acum!) al 8 lea din 55, restrictiile cu iz feudal legate de lipsa buletinului de Bucuresti m-au obligat sa accept o oferta de munca la o intreprindere cam de mana a treia - AMIT Bucuresti – cu un profil de depanare al aparatelor de masura si control, mai mult sau mai putin automate, existente in intreprinderile din industrai textila. Nu pot spune ca a fost dragoste nici la prima nici la ultima vedere – mai degraba dezamagire – dar oamenii – cam vreo 10 cu totii - erau priceputi, constiinciosi, politicosi - nu ma scoateau din domn’ inginer, si gata sa afle de la mine ce nu stiau inca. La randu-mi am reusit sa ma descurc binisor cu troubleshooting-ul unor aparate pe care le vedeam prima oara in viata.
7. Cursul carierei inginereşti / profesionale
Nu am studiat Automatica si Calculatoare, pentru un job la AMIT, asa ca dupa 3 ani de stagiatura am avut oportunitatea –evident ajutata de lantul slabiciunilor sa ma transfer la Centrul de Cibernetica Economica – proaspat infiintat in cadrul ASE si avandu-l director pe Profesorul Nicolae Racoveanu. Cu asta as zice ca am fost norocos ca am intrat pe o traiectorie profesionala pe care mi-am dorit-o, intr-un domeniu in plina dezvoltare, chiar in Romania acelor ani. La urma urmei acest Centru de Calcul in devenire a fost sediul instalarii primelor IBM main frame computers (360 and 370) din Romania.
Sala calculatoarelor - cu main frame IMB 370 si unitatile de benzi si discuri (in 1975)
Am pornit-o ca inginer de service pentru computerele NCR si NEAC, am evoluat spre software engineer pentru IBM mainframe pentu care am avut sansa unei specializari de vreo 3 luni si ceva la Paris, Londra si Viena. La vremea aceea era intradevar o performanta sa iesi inafara granitelor tarii, si in lumea occidentala. Concomitent cu prestatia la Centru de Calcul am inceput sa desfasor o activitate didactica la Facultatea de Cibernetica si Informatica Economica, initial ca asistent apoi lector / conferentiar la discipline interesante ca Analiza Numerica, Sisteme de Operare, Retele de Calculatoare. A fost o perioada de vreo 15 ani de efort sustinut, cu multe realizari atat ca software engineer cat si ca dascal (dupa ani, imigrat in California, am avut placuta surpriză să fiu contactat de un fost student care lucra la Oracle in San Jose, si care mi-a multumit că l-am invătat ..retele si calculatoare).
In 1982, prin plecarea definitiva din tara a directorului dr. inginer Constantin Bilciu am fost numit director tehnic al Centrului de Calcul, functie in care mi-am dat sufletul inca vreo 14 ani, pana la plecarea mea definitiva din tara, in 1998.
Da, m-am exprimat corect: ”mi-am dat sufletul” in aceasta pozitie, mult mai rau decat ca software engineer, cercetator stiintific sau cadru didactic. Nu am agreat functia de director, chiar dacă tehnic, implica mult prea mult politicianism si acceptarea mută a deciziilor de sus – mi-aduc aminte printre altele ca la stupidele adunări generale ale oamenilor muncii, invătam pe dinafara speach-ul pe care il adresam colegilor in prezenta apăsatoare a marilor zilei – nu am fost bun niciodata la asa ceva, ma stresa teribil fiecare astfel de sedintă.
Mult mai productive si relaxante erau discutiile pe probleme tehnice, reale, cu colegii, sefi de sectoare sau compartimente. Cred ca de fapt in toti acesti ani de „directorat” am incercat sa-mi conserv si sa-mi exercit mai degraba calitatile tehnice, decat pe cele manageriale (cuvant cam gol de continut la acea vreme in Romania). De aceea cred ca marea mea realizare in aceasta perioda a fost sa mentin functionala si la intreaga ei capacitate tehnica de calcul, sa propun modernizare si interconectarea ei in ceea ce a devenit la un moment dat reteaua de calculatoare a campusului universitar ASE. Marturisesc cu placere ca alaturi de mine, in realizarile tehnice de performanta ale acestei retele, a stat colegul meu de ASE si al nostru de facultate inginerul Octavian Paiu.
In tot acest timp, mi-am continuat si activitatea didactica atat ca conferentiar - plata cu ora - la Catedra de Informatica Economica din ASE, cat si la Universitatea (privata) Romano-Americana, fondata in 1991.
Prezenta mea activa in spatiul academic mi-a asigurat, spre norocul meu, calificarea pentru iesirea la pensie in anul 1998, la numai 57 de ani, dupa 30 de ani de munca in Invatamant – conform unei legi temporare din acelasi an.
Zic, spre norocul meu, pentru ca aceasta pensionare, relativ fortata, m-a decis definitiv pentru plecarea din tara. Asa cum explic mai tarziu, asta a fost doar unul din motive, si nu cel esential.
8. Activitatea didactică (domeniul, gradul didactic)
Am spus-o mai sus printre randuri: activitatea mea didactica s-a desfasurat pe parcursul a 27 de ani, fiind legata de Facultatea de Informatica si Cibernetica Economica, evolund de la gradul didactic de asistent asociat la cel de conferentiar si chiar profesor asociat, in regim de plata cu ora. (Nu cred ca este cazul sa explic de ce am avut numai norma cu plata cu ora)
Am fost deasemenea conferentiar in anii 1991-92 la Universitatea Romana Americana.
In toti acesti ani, am acoperit o larga diversitate de discipline, de la Analiza Numerica, Algoritmi si Bazele Programarii, in primii ani ca asistent, pana la Sisteme de operare, si Retele de Calculatoare ca conferentiar/profesor. La o medie de 80 de studenti pe an ma pot mandri ca au invatat ceva de la mine cam 2000 de studenti in intreaga mea activitate didactica.
Peste zeci de ani, in San Jose California, (ca Wireless Engineer Support for Marketing and Sale divisons) imi reexercitam talentele de dascal in fata unei audiente de zeci de marketing and sales people care trebuia sa priceapa de la mine elementele de baza ale tehnologiilor si produselor wireless pe care trebuia sa le vanda.
9. Graduările profesionale (masterat, doctorat)
Pe diploma mea de doctor, cu aspect artistic de netagaduit, scrie ca am sustinut teza de doctorat la Institutul de Petrol si Gaze din Ploiesti si ca mi se confera titlul de doctor inginer, in A.D. 1983. In ce domeniu, care e titlul tezei nu prea rezulta, asa ca voi explica mai jos.
M-am inscris la doctorat la Profesorul dr.ing. Nicolae Racoveanu, cu o tema privind fenomene de astepatre in sistemele de calcul in time-sharing. Era un subiect extrem de actual, care m-a obligat la o ampla documentare/cercetare in trei directii majore: teoria asteptarii, sistemele de calcul in time sharing si simularea. Trei examene si trei referate pe o distanta de cativa ani buni m-au facut apt sa-mi sustin teza in 1983 la Institutul de Petrol si Gaze din Ploiesti (unde profesorul Racoveanu avea o norma de conducator de doctorat). La sustinere, din nefericire nu am putut multumi, "exagerat" de mult profesorului Racoveanu, si nu inainte de a multumi Partidului si conducatorului sau iubit..In legatura cu asta click here to see my post:
Din pacate, titlu de doctor inginer, nu mi-a folosit la nimic in Romania, nici macar la atestarea calificarii mele pentru o pozitie de conferentiar plin.
In schimb sunt mandru ca Foundation for International Services Washington USA, recunoateste pe baza diplomei de inginer dela Institutul Politehnic Bucuresti si diplomei de doctor inginer dela Institutul de Petrol si Gaze ca:
"Vladimir Dumitrescu has the equivalent of a bachelor’s degree in electrical engineering and a doctor of philosophy degree in engineering from an accredited college or University in United States and as a result an educational background the equivalent of an individual with bachelor’s degree in computer science from an accredited college or University in United States". Nu numai ca suna frumos dar realmente m-a ajutat in cautarea si obtinerea unui job, in domeniul meu, pe piata muncii din Silicon Valley California
10. Carti publicate, lucrări şi referatele ştiinţifice comunicate şi/sau publicate
Ca profesor si cercetator stiintific am publicat vreo patru carti, pe subiecte legate de cursurile pe care le predam: Calculatoare electronice si Sisteme de Operare (1974) , Initiere in informatica distribuita: Arhitecturi cu mini/microcalculatoare : software, organizare date, proiectare (1988), Ghid de initiere Novell Netware, Introducere in stiinta Calculatoarelor (1992), Gid de Initiere in Wordperfect 5.1 (1991) cateva zeci de articole in reviste de specialitate.
Din lista trunchiata dar cronologica de mai jos se poate observa reorientarea interesului meu de cercetare de la domeniul autoamtizarilor spre cel al calculatoarelor:
Sinteza unui regulator extremal cu elemente cu comutaţie statica UNILOG – A, în Automatică şi Electronică, nr.2/1968.
Sistem de reglare extremală cu structură variabilă, în Automatică şi Electronică, nr.3/1969.
Tehnici de proiectare şi realizare a unui pachet de supraveghere a unei reţele de teleprelucrare, la Consf. Centrelor de calcul Universitare, Suceava 1978
Emulator de staţie multilaeving (protocol HASP) implementat pe un minicalculator în regim de procesor frontal, comunicare seminar LCCE, 1981
Interconnecting a mini-computer with a medium-size computer, în Economic Computation and Economic Cybernetics, nr 3, 1982
Gestiunea unei reţele de terminale cu un minicalculator în regim de procesor frontal, în Studii şi Cercetari de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, nr. 4, 1982
INTRANET – elemente metodologice de proiectare şi realizare, în Informatică Economică, nr. 8, 1998
Integrarea platformelor eterogene în reţeaua campusului ASE, în Informatică Economică, nr. 2, 1997
11. De ce am plecat din România
Nu am fost niciodata un aventurier. Ca atare, desi fusesem in vizita in California in 1990, la prietenii pe care ii aveam acolo iar contactul meu cu „lumea noua” a fost coplesitor de pozitiv, decizia de a pleca am luat-o peste 10 ani, cand baiatul nostru, Razvan era de doi ani in Canada cu un graduate scholarship la York University, iar sansele de a reveni din nou in Romania erau practic zero. Cat de mult a insemnat Razvan pentru noi si cat de hotaratoare a fost decizia lui de a ramane aici, in lumea pe care el a ales-o, incerc sa explic mai bine in postul:
Deasemenea fratele meu, cu familia, avusese norocul loteriei americane si era de 3 ani in California.
Asa ca bazandu-ma pe cunostiintele si experienta acumulate in Computer Software Engineering in Romania ca si pe titlul de doctor in asa ceva, am indraznit sa aplic pentru o asa numita H1B visa pentru a lucra (nu imigra) in California. Interesant este faptul ca titlul de doctor inginer pe care-l aveam din 1983 si care nu-mi folosise la nimic in Romania, a avut o pondere insemnata in acceptarea aplicatiei mele.
Am lucrat 7 ani in Claifornia, San Jose.
Am inceput cu o mica companie de "structural design" (http://www.allstructural.com/index.html apartinand unui bun prieten Roman si continund cu very large semiconductors companies,(precum STMicroelectronics -http://www.st.com/ and Flextronics Semiconductors - http://www.flextronics.com/ ) cu zeci de mii de angajati in intreaga lume si miliarde de dolari in annual revenue.
Pe langa posibilitatea de a-mi dezvolta cunostiintele si experienta profesionala in domenii noi pentru mine, americanii m-au scufundat in econmia lor de piata, reala si functionala de doua secole (si care nu prea avea nimic comun cueconomia de "piaţetǎ"lasata in urma in Romania).
Pentru asta si pentru recunoasterea aptitudinilor mele profesionale le voi fi tot timpul recunoscator. Ca si pentru "green card-ul" pe care mi l-au dat dupa 5 ani din momentul in care m-am decis sa aplic pentru imigrare definitiva. De atunci, nu am regretat nici o clipa aceasta decizie, mai ales fiind la curent cu ce se inatampla in Romania.
A urmat apoi the call from Canada - baiatul meu, pentru care pana la urma facusem "pasul" ne astepata sa ne "intregim", in sfarsit, in Canada. Asa ca in toamna lui 2005 ne-am "mutat" la Ottawa.
Aici am invatat, printer altele, ce inseamna toleranta , si nu numai cea lingvistica, cat de natural este multiculturalismul dar si voluntariatul, si cat de neimportant este daca provii din romani, greci, rusi, albanezi, americani, ugandezi, francezi si alte zeci de alte tari si popoare.
Aici am primit si investitura de cetatean Canadian (implicit de supus la Majestaii Sale regina Elisabeth a doua) si la momentul ceremoniei, am lacrimat de bucurie si am simtit ca contez cumva in lumea asta mare.
Se zice ca fiecare are cel putin un hobby. In cazul meu cred ca unul din ele este o extensie a profesiei: sa-mi permit sa am acces si sa lucrez pe cele mai recente modele de laptops/Tablets, sa incerc sa ma tin la curent cu ultimele progrese in tehnologia informatiei, sa ma extaziez in fata elegantei si performantelor produselor Apple, New iPad included, sa fiu martor la ceea ce Steve Jobs spunea in iunie 2011: „we’ve reached the beginning of the post-PC era”.
Si da, este un hobby implinit in tara mea adoptiva.... Si mai am am unul: romanele science fiction de calitate, pe care mai nou le devorez pe iPad-ul meu.
13. Simpatii politice
Prefer sa nu ma aventurez in acest subiect chair daca, evident am aderat la un sistem de valori (nu neaparat politice), dar care nu prea se potrivesc cu cele existente acum in Romania.
Un aspect minor dar definitoriu pentru tara mea adoptiva este acela ca: „The canadiens, often say "sorry" or "excuse me", even when other people bump into them , altfel spus:
„Un Canadian este usor de detectat intr-o aglomeratie (sa zicem intr-un lift plin); daca calci pe picioare pe cineva si auzi: “I’m sorry” ala e Canadian. La performanta asta n-am ajuns inca, dar ma slefuiesc in continuare…
I will not start with a definition of time: this is a very difficult task in the first place, and secondly, this is not a scientific paper. It’s just a trial to share, mainly with Tania (my wife), a recent experience of mine regarding the changing of my perception of time during 2 months interval when I remained alone (Tania went to Romania)
When and for how long I didn’t care
At the beginning of my solitude I didn’t notice any difference between my perception of time before and after Tania’s departure. Even if I was aware of my loneness, subconsciously, Tania was still present in the next room and the time, from my perspective, flows with the same “speed”. Except that now nobody was there to really regulate my daily activities according to a mutual agreed schedule. The schedule was entirely mine. The bad thing with this schedule was that it doesn’t provide any “sharing moments”. Like always, I could and I wanted to share a lot, but with whom? The sharing moments were like ticks of a clock, they assured a normal time “speed”.
Time starts dilating …
The lack of “sharing moments “, I guess, added up and after no more than 2 weeks, made me feel like the time is flowing slowly, dilating. Meanwhile a few events occurred:
I quit smoking
The tasty Tania food (in the fridge) terminated
These made me uncomfortable and contributed to augment the dilation of time in my mind.
It’s well known that people perceive the time differently depending on many factors. One, that I experienced myself, is the ageing which apparently speeds up the time flow; you feel that the distance in time between 2 successive events is very short. *)
So, in normal/regular circumstances – i.e. my wife being near me – the time is contracting for me, because I’m 70, while in uncommon circumstances – my wife is away – my time is dilating.
How is better? Now, based on this reasoning, I’m wondering what is better for me – time contracting or time dilating, i.e., wife near me or wife away.
Time contracting means stress and rush, because you will not have enough time to do what you have in mind…In this scenario, the expression “take your time” is meaningless. On the contrary, when time is dilating you have all the time in the world to do things, but finally you can get bored to …live.
The verdict:keeping wife near me is the best scenario, even if, sooner or later, my time is going asymptotically or abruptly to zero.
Note1:
A young lady, friend of mine, reading this story asked me: this "best scenario" is the best for Tania too?? Note2: As a bonus for whom have read this post I offer them this video clip:
