DRAGI COLEGI DE ACUM 50 DE ANI..

Primvara lui 2010 a fost destul de bogata in evenimente:

• Mai intai, primavara in sine a fost un eveniment mult prea timpuriu dupa standardele Canadiene. Unde s-a mai pomenit sa inceapa la sfarsitul lui Februarie, inceputul lui Martie?
• Apoi vedeta necontestata a evenimentelor: obtinerea cetateniei Canadiene (eveniment deja postat).
• Obtinerea pasaportului Canadian  la mai putin de 10 business days de la aplicare - de aia imi plac mie Canadienii - de fapt concetatenii mei de acum - se tin de cuvant cand promit ceva
• Invitatia de participare la intalnirea de 45 de ani de la terminarea Facultatii (Bucharest Politechnica University graduation)
• Invitatia de participare la intalnirea de 50 de ani de la terminarea liceului (Ploiesti - IL.Caragiale high school graduation)

Nu am dat curs ultimelor doua invitatii, din varii motive pe care nu le expun aici - unul fiind acela ca trebuia sa ajungem in California cam in aceiasi perioada a anului. In schimb, m-am bucurat sa dau curs solicitarii, venita din partea colegului si prietenului Valerica Fezi de a transmite cateva ganduri colegilor de liceu, aflati prezenti la intalnire. Iata-le:

Dragi colegi de acum 50 de ani,

Mai batran cu 5 ani si mai trist cu 10 va trimit ca si in 2005 salutul si gandurile mele bune, fiind din nou absent la aceasta intalnire de suflet.

Aritmetica nu mai functioneaza atunci cand masori tristetea – bunul meu prieten Mircea Iacomi care a dat glas gandurilor mele in 2005, nu mai este printre noi de 3 ani dar  tristetea mea, ca si a altora din sala, este dincolo de asta.

Dar hai sa iesim din zona trairilor grave, nu pentru asta ne-am intalnit azi, ci  pentru a continua, in nota cunoscuta (san nu) a umorului ploiestean impartasirea noutatilor bune sau rele care ne-au umplut vietile in ultimii 5 ani.

 Dezavantajul meu este ca neputand sa-mi aleg interlocutorii trebuie sa aleg noutatile din viata mea care ar putea interesa intreaga audienta. E posibil asa ceva? Nu stiu…sau nu cred.

Dar ceva trebuie sa spun nu? Poate ceva general si care suna a noutate.. :

« De exemplu, iarna lui 2010 a fost in Canada cea mai blanda din ultimii 63 de ani? »

 « Ei si? »

« Cum ei si domnule?, n-ai auzit de global warming, este o dovada! »

 « O dovada, pe dracu, la noi in Romania, a fost iarna asta mai frig ca in ultimii 100, 200 sau 2000 de ani » – las la aprecierea audientei intervalul de comparatie »
 

Serios vorbind, nimeni in Canada nu face caz de acesta iarna, realmente blanda,  atat doar ca oamenii se bucura mai mult ca  de obicei cand se intalnesc: in lift, pe scari, la office, in autobuz, si zambetul lor catre ceilalti este sincer si molipsitor.
 

Si cum sa nu fie cand o tanara doamna de 75-80 de ani, cochet imbracata, iti spune cu nonsalanta : what a lovely day, isn’t it? (ce zi minunata, nu-i asa?)

In astfel de momente imi spun ca nu am dreptul sa fiu suparat, trist, ursuz..chiar daca perceptia mea despre viata e alta decat a babutei canadiene.

Si apropos de Canadieni, printre care traiesc de mai mult de 5 ani, am o alta noutate pe care vreau s-o impartasesc cu voi, dragi colegi:

Am devenit, recent, eu si soata, supusi ai majestaii sale Regina Elisabeth a doua, cu alte cuvinte am devenit cetateni canadieni. Si stiti ce? Nu mi-e rusine sa marturisesc ca pe durata ceremoniei – juramantului ne-au dat lacrimile. Poate de bucurie, poate ca am simtit ca contam…in lumea asta mare.

Se spune ca un Canadian este usor de detectat intr-o aglomeratie (sa zicem intr-un lift plin); daca calci pe picioare pe cineva si auzi: “I’m sorry” ala précis e Canadian. La performanta asta n-am ajuns inca, dar ma slefuiesc in continuare…

Nu stiu daca am reusit sa va tin atentia treaza, ca-n orice show, nu numai scenariul conteaza ci si interpretul..asa ca daca ati tras un pui de somn lui Valerica sa-i multumiti ca inloc sa-mi declame sus si tare gandurile mele bune le-a mormait in surdina.

Numai bine va doresc din suflet,

Al vostru,

Vladimir Dumitrescu

P.S.  Reiterez mesajul de acum 5 ani autorizandu-l pe Valer Fezi sa dezvalue, la cerere, si o poza proaspata a sussemnatului.. “ evolutia “ este evidenta

Si inca, pot zice dupa 5 ani, acelasi lucru : “Doamnele care doresc o poza nud pot adresa solicitarea, cu riscul unui atac de cord, pe adresa :

Vladimir Dumitrescu

2871 Richmond Rd, Ottawa, ON K2B8M5, CANADA

NOSTALGII...POZITIVE

Trebuie sa recunosc ca in cei 12 ani de cand sunt plecat din Romania, am fost ferit de pericolul nostalgiilor- se zice ca acesta este motivul principal pentru care multi se reintorc in tara dupa zeci de ani.

Nu ma consider nici mai bun nici mai rau decat altii de conditia mea care au ales sa ramana pe meleaguri straine, fara ca prin asta sa-si nege in vreun fel obarsia.

Poate nu am avut timp sa devin nostalgic, poate ca bogatia informatiei care a tabarat peste mine si pe care trebuia s-o procesez in timp real a pus in umbra informatia trecutului obligandu-ma sa gandesc la viitor..

Cred ca mai multe detalii despre lumea mea din ultimii 12 ani ar ajuta la intelegerea absentei nostalgiilor.

Asadar, sunt plecat din Romania din 1999. Initial, nu am gandit-o (plecarea) ca definitiva. La 57 de ani nu poti decide usor sa-ti reincepi (sau sa-ti continui) cariera si viata intr-o parte a lumii, cunoscuta nu numai pentru secolele ei de democratie si libertatate, dar si pentru standardele ei ridicate cerute profesionistilor in orice domeniu.

Si totusi..baiatul nostru, Razvan era de doi ani in Canada cu un graduate scholarship la York University, iar sansele de a-l vedea din nou in Romania erau practic zero, iar fratele meu cu familia avusese norocul loteriei americane si era de 3 ani in California.

Asa ca bazandu-ma pe cunostiintele si experienta acumulate in Computer Software Engineering in Romania ca si pe titlul de doctor in asa ceva, am indraznit sa aplic pentru o asa numita H1B visa pentru a lucra (nu imigra) in California. Interesant este faptul ca titlul de doctor inginer pe care-l aveam din 1982 si care nu-mi folosise la nimic in Romania, a avut o pondere insemnata in acceptarea aplicatiei mele.

Am lucrat 7 ani in Claifornia, incepand cu o mica companie de "structural design" apartinand unui bun si generos prieten Roman si continund cu very large semiconductors companies, cu zeci de mii de angajati in intreaga lume si miliarde de dolari in annual revenue.

Pe langa posibilitatea de a-mi dezvolta cunostiintele si experienta profesionala in domenii noi pentru mine, americanii m-au scufundat in econmia lor de piata, reala si functionala, de doua secole (si care nu prea avea nimic comun cu economia de piateta lasata in urma in Romania).

Pentru asta si pentru recunoasterea reala a aptitudinilor mele profesionale le voi fi tot timpul recunoscator. Ca si pentru "green card-ul" pe care mi l-au dat dupa 5 ani din momentul in care m-am decis sa aplic pentru imigrare definitiva. De atunci, nu am regretat nici o clipa aceasta decizie, mai ales fiind la curent cu ce se inatampla in Romania.

A urmat apoi the call from Canada - baiatul meu, pentru care pana la urma facusem "pasul" ne astepata sa ne "intregim", in sfarsit, in Canada. Asa ca in toamna lui 2005 ne-am "mutat" la Ottawa.

Aici am invatat, printer altele, ce inseamna toleranta , si nu numai cea lingvistica, cat de natural este multiculturalismul dar si voluntariatul, si cat de neimportant este daca provii din romani, greci, rusi, albanezi, americani, ugandezi, francezi si alte zeci de alte tari si popoare.

Aici am primit si investitura de cetatean Canadian si la momentul ceremoniei, am lacrimat de bucurie si am simtit ca contez cumva in lumea asta mare.

Iata de ce nu am avut nostalgii..romanesti.

Pana recent, cand bunul meu coleg si prieten din timpurile adolescentei, dar si de acum, mi-a sugerat ca ar fi interesant daca as putea sa scriu cateva randuri pentru brosura promotiei 1960. Am fost reluctant la aceasta idée: “ce sa scriu? memoria nu prea ma mai ajuta, etc”

Bun psiholog, Valerica imi trimite, pe loc (prin Skype) 5 poze din anii 1959-60 cu colegii clasei XI-CR si cu bunii nostri profesori - Biloi, Grigore, dna. Molecula si Gutuie -personalitati remarcabile de atunci si pentru totdeauna, adevarate izvoare de cunostiinte dar si de educatie.

Poze alb-negru, vizibil din anii aceia, dar atat de calde.

Marturisesc ca am avut o revelatie ciudata: eram acolo si atunci cu ei toti, (in curtea liceului) si ma simteam bine, eram de-al lor, erau de-ai mei, eram numai noi cu profesorul nostru si asta era toata Romania care ne trebuia la acel moment.

Si mi-am zis,”O, Doamne cum imi mai lipsesc, ei cei de atunci, noi cei de-atunci.!!”

A fost singura data in 12 ani cand am avut nostalgii - si mi-am zis ca astfel de nostalgii sunt frumoase si benefice si deloc periculoase pentru ca stiu ca nu pot avea din nou acel moment si acea traire oricate reveniri as avea in Romania de acum incolo.

English version

FINALLY CANADIAN CITIZENS..

Finally Canadian citizens..





Honestly, we got some tears, during the ceremony ...
In 2 weeks from now we are going to bear a Canadian passport ..It's still not to late to start traveling everywhere in the world

After 3 years..o epistola din Dec. 2007 catre un prieten din Romania

Draga Valerica:

Zilele astea, "tintuit" in casa,  am avut timpul si mood-ul necesare sa recitesc cateva pagini din teza mea de doctorat (1982) pe care Tania mi-a adus-o din Romania. In mod inerent am inceput cu introducerea si, mi-am adus aminte de introducerea si mai ales de pagina de  Acknoledgements din teza lui Razvan (2004).

Prapastia intre limba de lemn si lipsa de substanta a primeia si senzatia de libertate in a spune ce gandesti si ce simti a celei de a doua mi s-a parut atat de revelatoare, pentru cele doua lumi in care cele doua teze au fost produse, incat nu m-am putut abtine sa nu te fac partas la aceasta ...revelatie.

Sigur ca  ceea ce am simtit citind (a cata oara?) ce a scris Razvan a fost pentru mine mult mai mult decat orice alta recunoastere a "meritelor" mele de alungul intregii mele vieti...un sentiment de implinire totala.

Dar dincolo de acest sentiment profund personal nu am putut sa nu fac o paralela intre modul in care doi indivizi realtiv apropiati ca dotare intelectuala (ma rog...aici ma supraestimez!) au putut sa spuna lumii din care faceau parte catre cine se indreapta (in mod real) multumirile lor pentru ce au realizat.

Sper sa ai rabdare sa citesti cele de mai jos pentru propria-ti comparatie:

Din teza lui Razvan:

ACKNOWLEDGMENTS (asta este a doua pagina dupa pagina de  ABSTRACT)

"In October 1979, when I was five, Vladimir explained to me how a semaphore works in an Operating System. Probably this is how everything started.

One cannot do things alone. This thesis would have not been possible without special people investing bits of their soul in my life and this work. This achievement is theirs as much as mine. Tania and Vladimir, George and Virginia, and Laura. Individualizing blame is an important function of leadership.

And Tony, for much more than simply being very persuasive.

And, again, Vladimir – sine qua non."

 

[Traducere: (nu ca n-ai intelege engleza ci doar ca asa ceva se putea spune la fel de frumos si in romaneste daca erai lasat s-o faci!)

"In Octombrie 1979, cand aveam 5 ani, Vladimir mi-a explicat cum functioneaza "un semafor" in cadrul uni Sistem de Operare.  Probabil de aici a pornit totul.

Nu poti sa faci ceva de unul singur. Aceasta teza nu ar fi fost posibila fara existenta unor persoane speciale care au investit cate putin din sufletul lor in viata mea si in aceasta lucrare. Aceasta realizare este la fel de mult a lor cat este si a mea. Tania si Vladimir, George si Virginia si Laura. O functie importanta a actului de conducere este sa stii pe cine sa dai vina.

Si Tony, pentru mult mai mult decat a fi foarte convigator.

Si din nou Vladimir - sine qua non"]

Din partea de Introducere din teza mea:

"Trecerea la o noua calitate ceruta de etapa actual de dezvoltare a tarii noastre, asa cum a fost definita in documentele pogramatice ale Congrsului al XII - lea al partidului implica in mod desosebit amplificarea rolul conducerii stiintifice, utilizarea celor mai eficiente mijloace de reglare complexa a aqctivitatii economico-sociale....

In legatura cu aceste probleme tovarasul Nicolae Ceausescu preciza in raportul la al XII-lea al PCR: "Va trebui actionat pentru conducerea cibernetizata a proceselor tehnologice, generalizarea...bla, bla, bla.."

Dupa 2 pagini de asemenea cacaturi la sfarsit am scris si eu ceva despre recunostiinta exprimata de autor fata de prof. dr. ing. N. Racoveanu pentru .."incurajarile repetate, fara de care autorul nu ar fi avut taria sa depaseasca momentele dificile prin care a atrecut  si sa finalizeze astfel o indelungata activitate de cercetare in domeniul sistemelor de calcul.

..Deci cateva randuri, la sfarsit de pagina, multumiri oficiale "standardizate" catre conducatorul stiintific de teza si care nu trebuiau sa deranjeze pe cei aflati mai sus in ierarhie.

La alta scara evident, realizez acum cat de chinuitoare au trebuit sa fie randurile corespondentei bilaterale dintre Profesorul Grigore si Basarab - un fel de a scrie care trebuia sa fie "zgomot alb" dar din care, inca, putea extrage fiecare adevaratul semnal..

Yours,

Vladi

De ce am publicat-o acum? Asa pentru posteritate, mi-a placut cum am scris-o acum 3 ani  

Pt. conformitate, eu si Raz in 2007